O luna

De la geamul autobuzului se vedea luna. Mare si muscata de varcolaci. Luna ca un leagan al viselor de noapte. Al viselor pierdute si a celor regasite. A celor nascute si a celor ce se vor naste din tristetile si bucuriile ce se vor gasi pe undeva prin fundul sufletului. Un fel de cuier al cerului in care se mai agata o noapte instelata in care sufletele danseaza pierdute in nisipuri sau aiurea printre ierburile inalte. Dansul iubirilor posibile si imposibile, dansul tradarii si dansul implinirii. Dansuri de lacrimi si dansurile perlelor de zambet amagitor.
O luna poate ca un corn ce strapunge adancul intunericului, facandu-l sa se zvarcoleasca precum un balaur ce pierde lupta cu lumina in care sa nenascut. Din care s-a nascut moartea sa. Invingatorul ce se chema iubire. Moartea intunericului indoielilor. Iubirea nascuta ca moarte. Din moarte. Lumina. Poate impusa.
Luna ca o nota . Prima nota a unui cantec trist de aducere aminte. A lunilor trecutului ca o apa ce curge spre prezent si intorcand spatele si spre viitor. O luna ca un mag care citeste in stelele asa apropiate lui.
Si ramanea pe loc, ca si mine. Ramaneam pe loc in timp ce ma miscam. Si luna ramanea pe loc cu mine desi ne miscam eu fata de luna si luna fata de mine. Punctul de referinta era sufletul meu. Si ramaneam sa ne privim intr-o incremenire salbatica. Prin geamul autobuzului.