Pe strada. Pe strada cu noaptea. Ne plimbam tacuti amandoi. Si tacerea noastra vorbea. Poate prea tacut. De fapt cine ar fi bagat-o in seama. Era doar o noapte. Si cine m-ar baga in seama. Sunt doar un om.
Am vazut. Am vazut afise. Afise mari cat blocul. Acolo unde am vazut sobolani. Si acum am vazut sobolani. Mari cat blocul.
Am vazut. Tacere. Tacere in jurul multimilor. Dar erau tacute. Si de acolo o sa invatam tacerea.
Am simtit. Am simtit moarte. Acolo unde a fost. Si acolo unde este. Acolo suntem si noi cu o farama ce avanseaza intr-un tot.
Am simtit. Am simtit cum se agita toata linistea. Dar nu pentru mine. Ci pentru mine ce va urma. Acel eu care nu-l va mai cunoaste pe acest eu. Acela ce va fi vandut. Eul trimis de mine pe doi bani la moarte. Nici macar bani de argint.
Euri. Euri nelinistite. Ce asa se cade sa fie. Nelinistite.Fara sens. Pentru ca asa s-a aflat. Uneori.
Vino, dulce moarte, vino...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasa gandul tau aici: