Poveste 1

O poveste. O poveste spusa de un fazan ce pazea un baobab ce facea capsuni. Zicea in povestea lui fazanul :
Era odata un imparat ce stapanea peste o imparatie intinsa inca uneori nici cronicarii nu ii stiau marginile. Si imparatul, ca orice imparat, avea o fata. Care si ea s-a facut datoria sa ajunga la o varsta a maritisului. Si imparatu' tare s-a bucurat, ca o sa aibe si el un ginere, dar pe multi o sa-i scurteze de cap la alegere. Ca orice imparat din povesti, deh. Si fata, mofturoasa, a cerut ca cel ales sa-i aduca ceva nemaivazut si nemaintalnit. Si s-a dat sfoara in tara. Acel flacau ce va aduce cel mai mestesugit lucru, ceea ce nu mai poate fi modificat spre bine, va castiga mana frumoasei fecioare.
Si au venit mesteri cu giuvaieruri lucrate de mana lor, negustori cu cele nemaivazute daruri cumparate de peste mari si tari, printi cu cele mai pretioase giuvaieruri ale imparatiilor lor. Intotdeauna fata le gasea cusur. Unei cruciulite incrustata cu rubine i se parea ca ii lipseste smaraldul din mijloc, unui calut din aur ii lipseau dintii de argint, si alte cusururi.Si tot asa.
Pana cand incepusera sa se rareasca petitorii.
Si intr-o zi a aparut un tanar cu un ceva invelit intr-o bucata de matase verde. Si a fost chemat. Si i s-a spus sa arate odorul ce-l are, daca el crede ca nu mai poate fi adaugat nimic la el. Si , desfacand bucata de maase, a dat la iveala o mica lume.
Omuleti croiti din cele mai frumoase topaze, cu ochi de smaralde, cu dintii de jad, fete croite din lucruri si mai pretioase. Rochii din pietre si metale pretioase.
Si aceasta mica lume se misca, toti stateau de vorba intre ei, isi beu vinurile pe terase minuscule de aur, isi cladeau visele. Ba chiar si inimile li se vedeau in piept batandu-le.
Si fata de imparat, minunandu-se de asemenea frumusete a spus: " Extraordinara lume imi oferi, dar ii mai trebuie ceva. Se pot vedea gandurile din capul oamenilor".
Si a chemat mesterii. Acestia , vazand minunea, au spus printesei ca e pacat sa intervina in asemenea perfectiune, ceva mai presus decat viata.
Dar sub amenintare, au intervenit. Si la prima lovitura de dalta ce incerca sa sculpteze gandurile, mica lume s-a transformat in nisip.
Si atunci, flacaul ce o adusese a fost pus in lanturi.
Si la judecata, a fost intrebat: "De ce ai facut acea lume sa se strice?"
Si atat a spus: " Numai facand lucruri ce se transforma in nisip swwe poate demonstra ca asupra perfectiunii nu se poate interveni"
Si blestemul acestei perfectiuni a fost ca atunci cand cineva vrea sa o faca imperfecta sa se transforme in nisip. Gandurile nu sunt mai presus decat ochii de smarald si inimile din rubin ce bat alert si transparent in superbitatea vietii. Si nu se stie unde a ajuns acel tanar. Pate o fi murit, poate si acum zace in temnitele castelului. Cert este ca nisipul inca mai e spulberat de vanturile calde prin lume.