Soarele slab al ochilor mei apune intr-un copac singuratic al campiei. Copac batut de vant. Din ramurile caruia cresc fantome atunci cand se rup. Fantome ce dor vantul ce gaseste doar iluzia mangaierilor trecute. Codrul este departe si copacii nu se pot transforma singuri in padure. Pretul nu este al fructelor sau semintelor, pretul este al nepadurii ce ar fi putut fi padure, macar cateodata. In apusuri de soare mai rosii decat verdele campului la rasarit, in ploi mai voioase decat tristetea sfarsitului lor. In timp, poate.
De aceea ma dor ramurile ce nu au crescut din ramurile ce nu cresc , fantome ale imaginatiei ce s-a transformat in nestiinta. Puterea sevei e nemarginita si impusa de legi, dar spatiul in colaborare cu timpul reduce patratica unui fir de nisip calator o secunda in univers.
Amagirea gandurilor de apa ce curge in sensul sau stabilit. Amagirea fotonului gravitational decazut. Ca o aripa de inger ce trimite un semn macabru. Decazut. Inger decazut. In spatiul constrangerii sale. Undeva unde schimbarea iubirii in ura este convertibilitatea absoluta. Si invers
Undeva, poate in afara spatiului si in afara timpului, sau poate in miezul sau fierbinte sau rece. Ca o piatra ce a stat in bataia soarelui sau a lunii. Ca un ochi viu sau mort. De viu sau de mort. Ca un cutremur al secundelor urmatoare. Ca demonii ce rad de durere sau de iubire.
Spatiul pe care nu-l intelegem nu e timp asa cum timpul pe care nu-l intelegem nu e spatiu. Totul suntem noi cat timp noi suntem totul.
Dumnezeul ateilor , Dumnezeul credinciosilr, Dumnezeul celor nehotarati, aparati-ne de urmari.
BINE AI VENIT CALATORULE PRIN NEANT. DACA PRIN DRUMURILE TALE VIRTUALE AI POPOSIT AICI, ODIHNESTE-TE SI IA AMINTE LA UN GAND SAU LASA UNUL IN URMA TA.
31.10.2008
28.10.2008
Gand
Ceva ce am scris aseara m-a facut sa ma gandesc mult astazi. Daca ideile, aglomerandu-se in Dumnezeu se prabusesc. Gandul pare a fi ceva imaterial, dar experimentele au demonstrat ca poate fi ceva palpabil. Telepatia si telekinezia pot crea impresia gandului material, adica al unei unde ce se transmite. Material la nivel de particula, asa cum lumina e creata din fotoni. Atunci oare particula asta de gand are o masa si viteza de propagare a gandului exista? Si daca exista, care este interactia cu un camp gravitational? Exercita o presiune fizica in plus asupra individului gandul netransmis, ideea ce umbla prin cap? Care e rezultatul ciocnirii particulelor de gand?
Daca ne raportam la mecanica si consideram particula gandului supunandu-se legilor mecanicii clasice este clar ca intr-o dezbatere particulele de idei se ciocnesc ducand la devieri. Si de acolo consensul sau anarhia dezbaterilor si negocierilor?Sau poate starea de tensiune, uneori apasatoare.
Si poate de acolo armonia perechilor sau grupurilor ce au aceeasi lungime de unda a gandurilor. Si poate de acolo, uneori aceleasi cuvinte spuse in acelasi timp. Trebe studiat.
Daca ne raportam la mecanica si consideram particula gandului supunandu-se legilor mecanicii clasice este clar ca intr-o dezbatere particulele de idei se ciocnesc ducand la devieri. Si de acolo consensul sau anarhia dezbaterilor si negocierilor?Sau poate starea de tensiune, uneori apasatoare.
Si poate de acolo armonia perechilor sau grupurilor ce au aceeasi lungime de unda a gandurilor. Si poate de acolo, uneori aceleasi cuvinte spuse in acelasi timp. Trebe studiat.
27.10.2008
Singuratate
Singuratatea se sfarseste de la doi in sus. Dar unde incepe din nou? Se intampla ca individul sa fie intr-o multime, care inevitabil ia forma de gloata. Si gloata, fiind o turma ca orice turma incepe prin indivizi care-si urla ideile incercand sa-i acopere pe ceilalti. Si cei mai urlatori reusesc sa le faca mai cunoscute. Si din ideile urlate se alege una pe care gloata o accepta ca idee universal valabila. Si atunci individul se simte singur, fiinca se lupta cu ideea impusa, dar valul il loveste si-l poarta spre adancuri. Cu cat se zbate, neacceptand veninul care-i e inoculat cu atat e dus mai la fund si ramane fara aer. Acceptand, este scos mai la suprafata pana cand in noianul de idei ale gloatei se gaseste una pe care nu o accepta, idee ce-i provoaca din nou caderea. Astfel, cei ce accepta sunt intotdeauna la soare, departe de vartejuri si senzatia de sufocare.
In doi ideea e dezbatuta, si daca e impusa cu voce acoperitoare si cu tarie se pierde in cursul discutiei sau se reface singuratatea in unu. Dar de cele mai multe ori, refuzul, timid chiar, incepe sa sape la radacina ideii, care atunci nu mai devine unanim acceptata si universalul adevar. In doi e molcoma, e de discutat. In doi ideea devine hibridul ideilor ambelor parti inainte de a deveni adevar.
In unu, singuratatea ideii este periculoasa, pentru ca este o idee ce este inca din nastere sortita sa devina adevar universal, chiar daca nu este rostita. Si cel ce a creat singur, fara zbatere, adevaruri universale ajunge sa fie Dumnezeul ideilor sale. Si ca orice Dumnezeu va crea o lume a ideilor care vor fi toate adevaruri acceptate unanim de catre lumea care este acelasi lucru cu Dumnezeu. Si daca Dumnezeu devine lume, atunci lumea devine Dumnezeu si din comprimarea nemateriei ideilor, se creaza o densitate imensa, pana cand lumea devenita Dumnezeu se prabuseste in ea insasi, prabusire ce creaza un repaos temporal ce dureaza pana la urmatoarea explozie ce repune lumea eliberata de Dumnezeul sau in contact cu alte lumi.
Universul perfect este cel de la doi la mai multi, dar nu prea multi, cu cateva idei in chip de Dumnezeu, care totusi sufera contestare, si cu alte idei ce se disputa cu rabdare, fara dorinta de a impune. Adica Dumnezeul ce sufera imbunatatiri, inghioldit de ateism, dar iubitor si centrul acelui univers. Adica imperfectiunea.
In doi ideea e dezbatuta, si daca e impusa cu voce acoperitoare si cu tarie se pierde in cursul discutiei sau se reface singuratatea in unu. Dar de cele mai multe ori, refuzul, timid chiar, incepe sa sape la radacina ideii, care atunci nu mai devine unanim acceptata si universalul adevar. In doi e molcoma, e de discutat. In doi ideea devine hibridul ideilor ambelor parti inainte de a deveni adevar.
In unu, singuratatea ideii este periculoasa, pentru ca este o idee ce este inca din nastere sortita sa devina adevar universal, chiar daca nu este rostita. Si cel ce a creat singur, fara zbatere, adevaruri universale ajunge sa fie Dumnezeul ideilor sale. Si ca orice Dumnezeu va crea o lume a ideilor care vor fi toate adevaruri acceptate unanim de catre lumea care este acelasi lucru cu Dumnezeu. Si daca Dumnezeu devine lume, atunci lumea devine Dumnezeu si din comprimarea nemateriei ideilor, se creaza o densitate imensa, pana cand lumea devenita Dumnezeu se prabuseste in ea insasi, prabusire ce creaza un repaos temporal ce dureaza pana la urmatoarea explozie ce repune lumea eliberata de Dumnezeul sau in contact cu alte lumi.
Universul perfect este cel de la doi la mai multi, dar nu prea multi, cu cateva idei in chip de Dumnezeu, care totusi sufera contestare, si cu alte idei ce se disputa cu rabdare, fara dorinta de a impune. Adica Dumnezeul ce sufera imbunatatiri, inghioldit de ateism, dar iubitor si centrul acelui univers. Adica imperfectiunea.
Tampenie
Si daca vesteda moare natura si copacii imbratiseaza vantul ce-i dezbraca rece, iar iarba tremura galbena de frica sfarsitului ce va sa vina, mie tot imi zboara sufletul spre intunericul gandirii, luminat uneori de ochii din care au curs lacrimi si care au ras uneori. Ochii interiori sau exteriori. Ochii unei minti ce abia a inceput sa paseasca spre lumina. Sau sa se departeze, incapatanata sa-si urmeze drumul ales, in directia soarelui sau a unui licurici. Dar solitar spre mlastina tacerii sau tacerea luminii. Fara sa fie abatut de pietricele cu pretentii de munti, si nici de munti cu pretentii de pietricele, si chiar nici de munti cu pretentii de munti. Si poate sovaielnic va ocoli, orbecaind, dar va reveni pe calea spre soare sau spre licurici. Si de va cadea se va ridica, se va scutura de noroiul prin care se va fi tarat. Si ochii vor plange sau din nou vor rade. Si se va indoi atunci cand va fi inconjurat de prea multa siguranta.
Dar singur, se va indrepta spre soare sau spre licurici.
Dar singur, se va indrepta spre soare sau spre licurici.
25.10.2008
Inceputuri
A inceput molcom, fara prea mari pretenti, ca o suava mangaiere a sufletului. Desi afara cerul plange, bucuria tot este la fel de mare. Ode se inalta spre inalturi, pentru ca a venit. E vorba de weekend, cand sufletul canta, oasele se relaxeaza si creierul petrece. Munca a plecat in tarile sumbre, de unde se va intoarce dupa cateva ile, dar acum este departe. Taranii cooperatori ies prin cluburi sa se sparga in figuri, aruncand banii stransi peste saptamana, rezltat al fomitei facute. Fructele se intind lenese pe tarabe, asteptandu-si calaul ce le va manca , dupa ce isi va goli buzunarele. Si la televizor, distractia la maxim, cateva duduitze si cativa domni, la fel de inculti, intretin atmosfera, si in rest conducatorii superbelor noastre destine se ucid in declaratii electorale. Ce frumos e weekendul.
Eh, daca ploua, mai bine dorm.
Eh, daca ploua, mai bine dorm.
22.10.2008
Onoare
Credeam ca va fi o noua telenovela. Dejectii si cele mai mizerabile cuvinte.Incepuse promitator. Si nu s-ar gasi nevinovati. Vinovati sunt toti. Dar onoarea a invins. Fiarele nu suporta lantul, chiar daca legende vorbesc despre imblanziri indoielnice, fara fiorul salbaticiei. Fiarele iubesc lupta, se zbat, chiar atunci cand isi indeamna haita spre bogata prada. Simt mirosul sangelui, miros pe care lupii cei tineri inca il adulmeca indoielnic. Se zbat, inconjurand campul de macel.
Degeaba s-a zbatut Fiara, cautand sa invete turma de miei cum sa isi infinga fragezii dinti in jugulara salbaticiunilor. Si pastorii mieilor au inceput sa arunce laturile, pentru ca deja exista un caine de casa, docil si molcom, deja arvunit din lupte stravechi.
Si simtind, fiara a intors spatele stanei ce ceuta sa-l puna in lant si a ales libertatea padurii.
Poate nu e o fiara dintre cele mai fioroase, dar era o Fiara, nu suporta ingradirea.
Respect Fiarei ce a ales padurea salbatica in locul traiului in troaca cu laturi caldute.
Degeaba s-a zbatut Fiara, cautand sa invete turma de miei cum sa isi infinga fragezii dinti in jugulara salbaticiunilor. Si pastorii mieilor au inceput sa arunce laturile, pentru ca deja exista un caine de casa, docil si molcom, deja arvunit din lupte stravechi.
Si simtind, fiara a intors spatele stanei ce ceuta sa-l puna in lant si a ales libertatea padurii.
Poate nu e o fiara dintre cele mai fioroase, dar era o Fiara, nu suporta ingradirea.
Respect Fiarei ce a ales padurea salbatica in locul traiului in troaca cu laturi caldute.
20.10.2008
Poveste 1
O poveste. O poveste spusa de un fazan ce pazea un baobab ce facea capsuni. Zicea in povestea lui fazanul :
Era odata un imparat ce stapanea peste o imparatie intinsa inca uneori nici cronicarii nu ii stiau marginile. Si imparatul, ca orice imparat, avea o fata. Care si ea s-a facut datoria sa ajunga la o varsta a maritisului. Si imparatu' tare s-a bucurat, ca o sa aibe si el un ginere, dar pe multi o sa-i scurteze de cap la alegere. Ca orice imparat din povesti, deh. Si fata, mofturoasa, a cerut ca cel ales sa-i aduca ceva nemaivazut si nemaintalnit. Si s-a dat sfoara in tara. Acel flacau ce va aduce cel mai mestesugit lucru, ceea ce nu mai poate fi modificat spre bine, va castiga mana frumoasei fecioare.
Si au venit mesteri cu giuvaieruri lucrate de mana lor, negustori cu cele nemaivazute daruri cumparate de peste mari si tari, printi cu cele mai pretioase giuvaieruri ale imparatiilor lor. Intotdeauna fata le gasea cusur. Unei cruciulite incrustata cu rubine i se parea ca ii lipseste smaraldul din mijloc, unui calut din aur ii lipseau dintii de argint, si alte cusururi.Si tot asa.
Pana cand incepusera sa se rareasca petitorii.
Si intr-o zi a aparut un tanar cu un ceva invelit intr-o bucata de matase verde. Si a fost chemat. Si i s-a spus sa arate odorul ce-l are, daca el crede ca nu mai poate fi adaugat nimic la el. Si , desfacand bucata de maase, a dat la iveala o mica lume.
Omuleti croiti din cele mai frumoase topaze, cu ochi de smaralde, cu dintii de jad, fete croite din lucruri si mai pretioase. Rochii din pietre si metale pretioase.
Si aceasta mica lume se misca, toti stateau de vorba intre ei, isi beu vinurile pe terase minuscule de aur, isi cladeau visele. Ba chiar si inimile li se vedeau in piept batandu-le.
Si fata de imparat, minunandu-se de asemenea frumusete a spus: " Extraordinara lume imi oferi, dar ii mai trebuie ceva. Se pot vedea gandurile din capul oamenilor".
Si a chemat mesterii. Acestia , vazand minunea, au spus printesei ca e pacat sa intervina in asemenea perfectiune, ceva mai presus decat viata.
Dar sub amenintare, au intervenit. Si la prima lovitura de dalta ce incerca sa sculpteze gandurile, mica lume s-a transformat in nisip.
Si atunci, flacaul ce o adusese a fost pus in lanturi.
Si la judecata, a fost intrebat: "De ce ai facut acea lume sa se strice?"
Si atat a spus: " Numai facand lucruri ce se transforma in nisip swwe poate demonstra ca asupra perfectiunii nu se poate interveni"
Si blestemul acestei perfectiuni a fost ca atunci cand cineva vrea sa o faca imperfecta sa se transforme in nisip. Gandurile nu sunt mai presus decat ochii de smarald si inimile din rubin ce bat alert si transparent in superbitatea vietii. Si nu se stie unde a ajuns acel tanar. Pate o fi murit, poate si acum zace in temnitele castelului. Cert este ca nisipul inca mai e spulberat de vanturile calde prin lume.
Era odata un imparat ce stapanea peste o imparatie intinsa inca uneori nici cronicarii nu ii stiau marginile. Si imparatul, ca orice imparat, avea o fata. Care si ea s-a facut datoria sa ajunga la o varsta a maritisului. Si imparatu' tare s-a bucurat, ca o sa aibe si el un ginere, dar pe multi o sa-i scurteze de cap la alegere. Ca orice imparat din povesti, deh. Si fata, mofturoasa, a cerut ca cel ales sa-i aduca ceva nemaivazut si nemaintalnit. Si s-a dat sfoara in tara. Acel flacau ce va aduce cel mai mestesugit lucru, ceea ce nu mai poate fi modificat spre bine, va castiga mana frumoasei fecioare.
Si au venit mesteri cu giuvaieruri lucrate de mana lor, negustori cu cele nemaivazute daruri cumparate de peste mari si tari, printi cu cele mai pretioase giuvaieruri ale imparatiilor lor. Intotdeauna fata le gasea cusur. Unei cruciulite incrustata cu rubine i se parea ca ii lipseste smaraldul din mijloc, unui calut din aur ii lipseau dintii de argint, si alte cusururi.Si tot asa.
Pana cand incepusera sa se rareasca petitorii.
Si intr-o zi a aparut un tanar cu un ceva invelit intr-o bucata de matase verde. Si a fost chemat. Si i s-a spus sa arate odorul ce-l are, daca el crede ca nu mai poate fi adaugat nimic la el. Si , desfacand bucata de maase, a dat la iveala o mica lume.
Omuleti croiti din cele mai frumoase topaze, cu ochi de smaralde, cu dintii de jad, fete croite din lucruri si mai pretioase. Rochii din pietre si metale pretioase.
Si aceasta mica lume se misca, toti stateau de vorba intre ei, isi beu vinurile pe terase minuscule de aur, isi cladeau visele. Ba chiar si inimile li se vedeau in piept batandu-le.
Si fata de imparat, minunandu-se de asemenea frumusete a spus: " Extraordinara lume imi oferi, dar ii mai trebuie ceva. Se pot vedea gandurile din capul oamenilor".
Si a chemat mesterii. Acestia , vazand minunea, au spus printesei ca e pacat sa intervina in asemenea perfectiune, ceva mai presus decat viata.
Dar sub amenintare, au intervenit. Si la prima lovitura de dalta ce incerca sa sculpteze gandurile, mica lume s-a transformat in nisip.
Si atunci, flacaul ce o adusese a fost pus in lanturi.
Si la judecata, a fost intrebat: "De ce ai facut acea lume sa se strice?"
Si atat a spus: " Numai facand lucruri ce se transforma in nisip swwe poate demonstra ca asupra perfectiunii nu se poate interveni"
Si blestemul acestei perfectiuni a fost ca atunci cand cineva vrea sa o faca imperfecta sa se transforme in nisip. Gandurile nu sunt mai presus decat ochii de smarald si inimile din rubin ce bat alert si transparent in superbitatea vietii. Si nu se stie unde a ajuns acel tanar. Pate o fi murit, poate si acum zace in temnitele castelului. Cert este ca nisipul inca mai e spulberat de vanturile calde prin lume.
16.10.2008
Uneori
Uneori clipele sunt cele ce dicteaza. O clipa de atentie, de neatentie, de inspiratie, de neinspiratie. De orice. Uneori un zambet e mai presus unei vieti de cantece si bucurie. Uneori o culoare e mai mult decat azurul cerului pentru restul eternitatii. Uneori sufletul este de vanzare, de vanzare pentru orice urma diabolica de placere pentru care vor exista remuscari. Uneori frica este mai presus decat curajul ce te duce inainte, pentru ca pe capul plecat sabia nu-l taie. Uneori puterea devine o slabiciune si suma tuturor slabiciunilor devine putere. Uneori este oarecare uneori. Intermitente in eternitate. Degeaba? Oarecum.
15.10.2008
Deschidere
Bine ai venit!!!!
Desi nu e terminat, si mai am de lucru, in sensul ca trebuie sa ma mai informez cum sa devina total functional si exprimator de idei, am hotarat sa-mi fac un blog, pe care astazi il declar deschis.
Pe masura trecerii timpului va deveni mai asemanator cu un blog, dar am hotarat ca e momentul sa-i dau drumul, pentru ca experienta castigata ma va ajuta sa-l imbunatatesc. Adica va evolua prin existenta.
Aici imi voi afisa gandurile, zambetele si urletele. Si nu doar pe ale mele, ci si pe ale oaspetilor mei. Nu va sfiiti sa imi lasati opiniile voastre, chiar daca sunt critice, pentru ca ele ajuta, critica este constructiva si un cuvant bun intotdeauna incalzeste. Si daca aveti placerea de a ma onora cu un articol scris de voi, pentru care voi infiinta o rubrica, oaspeti, va rog sa mi-l trimiteti la adresa demonxxus@hotmail.com. In rest, dupa cum spuneam, sper sa va odihniti un pic printre gandurile mele, si sa imi lasati gandurile voastre. Sunt colectionar de ganduri, cea mai pretioasa nematerie din lume.
Desi nu e terminat, si mai am de lucru, in sensul ca trebuie sa ma mai informez cum sa devina total functional si exprimator de idei, am hotarat sa-mi fac un blog, pe care astazi il declar deschis.
Pe masura trecerii timpului va deveni mai asemanator cu un blog, dar am hotarat ca e momentul sa-i dau drumul, pentru ca experienta castigata ma va ajuta sa-l imbunatatesc. Adica va evolua prin existenta.
Aici imi voi afisa gandurile, zambetele si urletele. Si nu doar pe ale mele, ci si pe ale oaspetilor mei. Nu va sfiiti sa imi lasati opiniile voastre, chiar daca sunt critice, pentru ca ele ajuta, critica este constructiva si un cuvant bun intotdeauna incalzeste. Si daca aveti placerea de a ma onora cu un articol scris de voi, pentru care voi infiinta o rubrica, oaspeti, va rog sa mi-l trimiteti la adresa demonxxus@hotmail.com. In rest, dupa cum spuneam, sper sa va odihniti un pic printre gandurile mele, si sa imi lasati gandurile voastre. Sunt colectionar de ganduri, cea mai pretioasa nematerie din lume.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)