Sfarsit de primavara

Sfarsit de primavara, uitand mirosul salcamilor, adulmecand teiul ce va sa vina. Asteptand sa explodeze crinii din gradini. Un soare fierbinte, alaturi de o adiere care sa-i domoleasca arsita. Frunzele ce fosnesc, pentru ca apoi sa cada in mutenie pana la urmatoarea mangaiere a vantului cald.
 Ne-am adunat aici ca sa nu-ti auzim rasul starnit de vantul ce se joaca in parul tau. Sa nu-ti admiram mirarea si bucuria pentru toate. Poate sa si plangem un pic.
 Te-am agatat prea devreme in cui. Si eu, si ei, si noi. Poate ca ai vrut sa ne aduci aminte ca suntem noi, nu doar ei, eu, tu.
 Sfarsit de primavara, sfarsit de zambet.
 Adio Viorica, Mirabela, Natasha, sau cum s-o mai fi chemat vreodata rasul tau molipsitor.

Un pic tarziu

Din 1991 sunt aproape 20 de ani. Puteau sa vina. Dar eram prea mici. Moscova era mare. Au venit acum. Deja a ramas doar legenda. O ultima suflare. Au venit la concureanta su Salam si mai stiu eu ce mezeluri. Pesemne dupa bani, deh.Trebuia sa vina in anii '90. Acum au venit doar niste mosuleti .Au fost.

Revolutie sau tarile calde?

Lumina opaitului e din ce in ce mai slaba. Nu a mai fost seu adaugat de mult. Mirosul insalubru al luminii impuse e din ce in ce mai slab. Intunericul de primavara aduce sanatate. Uneori. Am trecut iarna. Putem sa tinem ferestrele deschise ca sa ne incalzim. Pana in ziua in care ne vom incalzi din nou la lumina opaitului si la jarul vreunei crengi gasite pe drum. Pana cand vom visa sclavia ca binefacere, ca ostoire a poftelor. Pana cand vom fi fericiti cand vom auzi zornaitul lanturilor. Pana cand....Chiar, pana cand? Chiar a prins chestia asta pe pamanturile astea. Trebuie o revolutie? Sau tarile calde?

Adio

 Si timpul, cuminte a venit, in miezul primaverii, al sperantelor, al invierii. A venit timpul ca sa-mi duc inca un munte la locul lui, in prapastia ce astepta sa fie umpluta. Cuminte si trist s-a dus. Nu a protestat. Poate zambind. Cuminte si trist.
 Trecutul e in urma, si muntele a fost piatra pe care am pus piciorul ca sa pot sa ma inalt spre cer. O piatra mica, privita de departe, dar, in intimitate, un ditamai muntele de foc, plin de mistere si soapte tainice ce te indeamna inainte.
  Un munte ce a sarutat urma piciorului meu, chiar daca uneori era imprimata in aer. Un munte de viata. Si de speranta.
  S-a dus in vale. Zambind, daca un munte poate sa zambeasca. Cuminte si trist. Lasand in urma pietricelele pentru care trebuie sa lupt. Aprig, ca muntele de foc, in intimitate. Si o voi face. Voi fi minerul ce aduna aurul muntelui pravalit spre locul lui. Eu voi fi.

E timpul

Coboara noaptea si vantul suna a pustiu. Aseara a nins. Azi a fost soare. Pe dealuri zapada inca mai straluceste. Aici, jos, a fost primavara. Poate doar vantul ce bate dinspre est, adunand umezeala marii sa mai fi adus aminte cuiva de anotimpuri. Si poate lipsa frunzelor copacilor cu frunze cazatoare sa fi soptit ca este inca iarna.
 Dar e timpul. E timpul sa plec. Spre lumea mea pe care am parasit-o de prea putin timp. E timpul de iarna, poate.
 O sa-mi iau traista in spate si o sa plec zambind, spre noul vechi salas. Unde o sa exist un timp. Pana cand va fi timpul sa plec. Si atunci voi spune ca e timpul. Sa plec.
 Si vor veni timpuri, de frunze, de flori, de zapada, si iar vor veni timpuri de plecare. Iar va fi timpul. sa fiu. Sa incerc. Sa plec. Sa ma intorc. Si va fi timpul. Sa plec.
 Si in fiecare clipa timpul va da semne de nerabdare. Si ma va impinge, ma va incerca. Nu ma va lasa intr-un loc. Pentru ca va veni timpul. Sa plec.
 Si intr-o zi, fie de frunze, fie de soare, fie de zapada va veni timpul. Molcom si tacut. Timpul sa plec. Fara sa ma impinga si fara sa fie nerabdator. Doar sa plec. Si ma va lasa intr-un loc. Cu rabdare. In locul fara graba. Si atunci voi sti ca a venit timpul. Sa plec. Poate doar timpul de iarna.
 Si voi pleca.

Cred ca

 Cred ca lumea asta e ca un oras cu multe ferestre. Un oras in majoritate vesel, un oras cu luminile aprinse. Un oras cu flori. La ferestre. La fiecare fereastra sunt flori. In ghivece, in jardiniere, in vaze. In diferite forme. De apa, de om, de cupidon, de pisica. Si fiecare avem un ghiveci, o vaza sau o jardiniera. Sau mai multe.
 Acum depinde care este ghiveciul nostru, si cand ne va cadea in cap. Pesemne unul o sa cada vreodata, numai ca trebuie sa fim la intalnirea cu el. Si nu sa ne grabim neaparat. Ne asteapta. Mai devreme sau mai tarziu, o muscata ne va aminti ca se pregateste de iarna. Doar trebuie sa fim acolo, la intalnirea cu ea.Si o sa fim, intr-o zi. O zi cu ploaie trista sau zglobie sau dimpotriva, cu soare zambitor.Sau poate o fi vreo petunie. Cine stie. Toti avem ghiveciul nostru care ne asteapta cuminte.

Bine

Binele e considerat ca a fi absolutul spre care tinde fiecare, om, animal sau planta. Planta isi cauta mediul propice, uneori strambandu-si tulpina pentru un strop de lumina, alteori intinzandu-se pe pamant, pe sub copacii ce-i asigura umezeala.Animalul isi cauta mediul bogat in hrana, in prima faza, iar pe scara evolutiei, din ce in ce mai multe nevoi pe care sa si le satisfaca. La un moment dat,cand evolueaza, societatea, apropierea, pentru a face parte dintr-o turma avantajoasa la vanatoare sau aparare. Si chiar de recreere.
Apoi evolueaza in om. Care cauta societatea pentru a-si satisface nevoile, dupa care involueaza in om, care cauta societatea pentru a parea alfa, renuntand la satisfacerea nevoilor, pierzand sensul evolutiei. Dar nu-si pierde caracteristicile plantelor, si cand e nevoie se taraste sau isi stramba ideile pentru un strop de ceva.
Dar binele, asta suprem la care tind toti,pentru om poate fi de fapt surogatul acceptat. Pentru a te ridica cu o unghie mai sus decat cel de langa tine. De cate ori nu s-au mandrit locuitorii foametei cu mana de orez in plus? De cate ori nu s-au bucurat condamnatii cand li se amana moartea pentru ca era o alta executie mai importanta.
De cate ori, cititorule, nu ai ridicat in slavi un nimic peste care erai stapan, doar pentru a fi admirat de omul de langa tine, zdrentaros si oarecum aerian, care poate era doar un geniu, prea mic pentru cele ce ni se par noua importante. Prea sumbru si plictisit. De binele social. De cate ori nu ai tradat spunand ca ideea sau interesul tau este oglinda binelui. Tau.
De cate ori, cititorule, am trecut pe langa oameni fara sa le zambim? Sau le-am zambit intr-o doara, ca sa vedem doar o reactie de admiratie a sublimului ce intotdeauna ne-a caracterizat.
De cate ori bine?

Gandul ca un scartait de aripi de metal imi aduce aminte de clinchetul cristalului sfaramat al rasului tau. Lacrima, ca laptele mamei izvorat din pantecele muntelui sub forma izvorului de oglinda, imi aduce aminte de mangaierea ta suava.

Copilului meu

Copile, poate ai vrea sa te nasti ca sa blestemi clipa in care te-ai nascut, in care nu s-au inteles vremurile.
Te rog, iarta-ma, inca nu poti, din scarba pe care ai avea-o. Din nenorocirea pe care ar trebui sa o suporti. Stiu, nu stii de ce. Dar o sa-ti explic.
Exista niste neni, negri la suflet, care sunt impotriva nasterii tale. Niste oameni simpatici in conceptia sufletului celor ce ii plac si antipatici in sufletul celor ce nu. Normal, o sa zici.
Exista niste neni care iti vor sufletul, inca inainte de a sti ce e lumea.Care cer spaga sa te aduca in lumea celor ce sunt demni de a fi bagati in seama pentru ca au de unde sa ia bani mai tarziu. Un client ce se va intoarce macar o data. Asta e Biserica, cel mai sfant lucru de pe lumea asta, care o sa ia spaga la botezul, nunta si moartea ta. O sa se bucure de toate, si va profita si dupa moarte. Fericiti cei imbracati in sutana, caci a lor va fi imparatia banilor.
Apoi mai exista niste neni si niste tanties care vor sa fi un idiot, pentru ca doar asa vor avea succesuri din nemernicia mazgalelilor tale cu tus pe un buletin de vot. Si te vor tine legat in nemernicia nestiintei atata timp cat pot ei sa fie profeti in nestiinta ta.
Si parintii lor vor fi ajuns presedinti care iti rad in nas, pentru ca tu nu esti din tagma lor, te vor umili si te vor bate, pentru ca odraslele lor sunt mai inculte decat tine si de aceea au merite mai mari. Te vor iubi. In diferite parti ale corpului, sau daca nu te vor iubi personal te vor trimite sa te prostituezi prin strainatati pentru un colt de paine uscata, pentru ca iti faci tara de ras daca-l mananci local, si oricum nu ai de unde pentru ca nu incape intre fripturile sale.
Si acest tata, al ficei si al sfantului duh il va sacrifica pe sfantul pitic pe altarul securitatii ce iti suge sangele si te va impozita si pe respiratie, si te va vinde firmelor ce ii dau spaga, pana si cuiele ce-ti vor strapunge incheieturile vor fi dintr-o licitatie trucata.
Astia vor fi presedintia si guvernul si ficele si fii lor.
Alti neni, mai sensibili , iti vor canta de jale in timp ce iti vor subtiliza portmoneul. Si iti vor ridica ode in timp ce te vor lasa in curul gol. Vor impune cultura flegmei, si bucuria inculturii oricarui fapt.
Acestia se vor numi javre ordinare, dar peiorativ li se va mai spune si tigani.
Si tara noastra va a vea un nume, dar se va numi dupa chipul si asemanarea lor.
De aceea, copilul meu, stai acolo, cu aripi de inger si cantece suave, acolo unde se plange de bucurie. Nu, nu invata sa zambesti trist.