Adio

 Si timpul, cuminte a venit, in miezul primaverii, al sperantelor, al invierii. A venit timpul ca sa-mi duc inca un munte la locul lui, in prapastia ce astepta sa fie umpluta. Cuminte si trist s-a dus. Nu a protestat. Poate zambind. Cuminte si trist.
 Trecutul e in urma, si muntele a fost piatra pe care am pus piciorul ca sa pot sa ma inalt spre cer. O piatra mica, privita de departe, dar, in intimitate, un ditamai muntele de foc, plin de mistere si soapte tainice ce te indeamna inainte.
  Un munte ce a sarutat urma piciorului meu, chiar daca uneori era imprimata in aer. Un munte de viata. Si de speranta.
  S-a dus in vale. Zambind, daca un munte poate sa zambeasca. Cuminte si trist. Lasand in urma pietricelele pentru care trebuie sa lupt. Aprig, ca muntele de foc, in intimitate. Si o voi face. Voi fi minerul ce aduna aurul muntelui pravalit spre locul lui. Eu voi fi.