Inceput..

A fost un an oarecum plin. Probabil la fel cum or sa mai fie si anii urmatori. Imbatranim (unii ar zice ca ne maturizam), luam decizii, ne amintim, visam. Anii trec mai repede, am simtit-o. Ne bucuram, iubim, uram din ce in ce mai putin ( nu stiu de ce, poate intelepciunea :) ). A trecut unul, parca ieri incepuse. O sa mai treaca si asta de vine acum. Sper ca o sa avem cu ce sa ne dam mari la anul pe vremea asta. La Multi Ani si voua. Si multa, multa intelepciune.

Leapsa cu carti

Din cauza ca nu aveam somn, citeam , ca de obicei, blogul Mihaelei. Eh, asa mi-am luat leapsa, si trebuie sa o dau mai departe.

1. Prima mea amintire cu mine citind.
Nu stiu cat aveam. Era o carticica cu un urs s o vulpe. Mi s-a spus ca citeam deja mai inainte, dar aia e prima mea amintire. Ma stresa cineva sa-i arat cum stiu eu sa citesc.

2. Prima carte pe care am citit-o si recitit-o.
Nu stiu, cred ca era ceva cu Pacala si Tandala. Dupa aia am facut asta de multe ori. Unele le-am recitit si de 10 ori. De fiecare data gasesti altceva.

3. O carte pe care fiecare copil ar trebui s-o citeasca.
Aventurile lui Tom Sawyer. E una din alea recitite de 10 ori.

4. Locul preferat de citit.
Din pacate, in ultimul timp, in metrou.

5. Accesorii obligatorii in timpul lecturii.
Avand in vedere punctual 4, semnul de carte.

6. Numarul cartilor de pe lista mea de lecturi viitoare.
Asta e stupida. Nu am un numar.

7. Ultima carte pe care am primit-o sau cumparat-o.
 Neagu Djuvara - Civilizatii si tipare istorice .

8.O carte care mi-a schimbat viata intr-un fel.
Creca Eliade - Istoria Credintelor si Ideilor Religioase. A schimbat ceva in mine. Cred ca radical ( cand scriu mai am 100 de pagini din ultimul volum)

9. O carte care-mi place dar care pare sa nu-i placa nimanui.
Nu stiu. Nu ma intereseaza ce nu place nimanui. Mie imi place doar ce imi place.

10. O carte care nu-mi place dar pe care lumea pare s-o aprecieze.
Aici este o lista foarte larga. Tin sa amintesc doar cateva neplaceri : Coehlio, cu orice manea scrisa, si pseudostiintele clismaticilor posesori de secretul vietii vesnice, norocului vesnic sau a altor d-astea vesnice.

11. O carte care ma intimideaza.
Probabil nu am inteles intrebarea. Trecem peste.

12. Trei dintre scriitori mei preferati.
OK. Doar trei. Jules Verne, Jack London si Mircea Eliade.

Acum, ca ai citit, leapsa este la tine.

Departe

Stiam ca departe este la capatul pamantului. Si acolo exista oameni ca noi, cu doua picioare, cu maini, cu vise , cu lacrimi.... Dar nu ajunsesem acolo niciodata. Si cand am ajuns, mi-am dat seama ca stiam prea putin, adica mai nimic.
Eh, la capatul pamantului exista o lume, intr-adevar, dar alta lume. Lumea de la capatul pamantului. O lume in culori, dar in alte culori, pe care eu nu le inteleg. Culori ciudate. Nu ma inspaimanta, dar ma tin departe.
O lume cu vise, intr-adevar, dar alte vise, ciudat de diferite de visele mele. Ciudat pentru mine, pentru ca pentru lumea de la capatul pamantului astea sunt visele  ce trebuie visate, ciudat sunt eu.
O lume care vorbeste altfel, ca in bancurile cu politisti, unde im idau seama ca degeaba m-as descurca sa comunic in patru limbi, tot limba gimnastica este de baza. O lume care arata altfel, ciudat de linistita, parca ar fi lumea cealalta, linistita, palida si impacata cu soarta.
O lume cu orase gri, chiar daca sunt colorate. O lume in care distanta pare lucrul esential. Distanta intre orase, intre case, intre oameni.
O lume pe care nu am timp sa o cunosc. Deocamdata. Poate o sa ma intorc si o sa o gasesc feerica in ciudatenia ei. Ma incita lucrurile pe care nu le inteleg.

Am intins mana catre tine
Icoana zugravita in culori prea vii
Cu zambet larg si cu miscari feline
Si invelita-n haine fistichii.

Cu ochii straluceai in noapte
Cu gura imi spuneai sa plec
Dar trupul tresarind prin soapte
Spunea cu tine noaptea sa petrec.

Cu gandul te-am dorit , fecioara,
In vise-mi apareai ca zana,
Si departarea ta avea sa doara
Cand nu-ti simteam in mana-mi a ta mana.

Si astazi, ziua fericirii
Tu ai pasit la mine-n casa,
Zambind, cu zambetul iubirii,
Voind sa fi a mea mireasa.

P.S. Primele doua strofe au fost inventate prin 2010-2011. Celelalte doua in septembrie 2013.

Prima zi de...scoala

Cred ca imi amintesc prima zi de scoala. M-am dus spre hala aia de la piata, pe care nu stiu sigur daca o stiam, ca fusesem ceva ani doar vizitator, in rest, statusem ca majoritatea copiilor de varsta mea la tara, la bunici (unii mai defavorizati, care mai tarziu se considerau favorizati, aveau bunici doar la oras...).
Asa, ai dreptate, sa nu mai divagam. Am trecut de hala, prin parta aia unde era beraria, am intrat pe un gang de fo 3 metri ( care tot anul ala mi s-a parut lung,  nu de alta, da' aveam pasul mic, cel mai mic numar de unifoma trebuind modificat in jos ca sa ma cuprinda) . Dupa gang, jalea!!!
Tot felul de lume, cred ca pestrita, nu mai tin minte. Tin minte doar sentimetul. M-am simtit strain.
Am intrat in clasa. Copii, parinti. Pe nici unul nu-l stiam. Ii stiam pe ai mei. Dupa figura. Ca nu-i stiam prea bine ca oameni. Da' erau singurii care mi se pareau familiari. Si ma simteam strain. Au plecat. Si au plecat toti parintii. Unii urlau, altii aveau lacrimi in ochi. Toti se agatau de ultima urma de familiaritate. Se simteau straini. Doar vreo 5 copii de la Casa de Copii erau ok. Ei erau straini de obicei.
Am ramas cu o baba pe care o chema Tovarasa Invatatoare (in zilele de azi se numesc Doamna babele astea), care ne-a tinut o prelegere despre habar nu mai am ce. Am retinut doar ca nu vrea sa ne auda ca-i zicem tovarasa sau altcumva. Ci doar Tovarasa Invatatoare. Ai mei ii ziceau Doamna. Copiii alora care ii dadeau spaga ii ziceau tovarasa. Ma rog.M-am simtit strain.
Si mi s-a parut inutila clasa intaia Ca stiam sa socotesc, stiam sa citesc. E adevarat am invatat sa scriu de mana. Da' nu mi-a placut. In sensul ca si acum, dupa 2000 de ani scriu de picior. In rest a fost fun, ca nu ma stresam prea mult, ai mei imi cumparau carti de povesti. Eram destul de rasfatat.
Asa a fost prima mea zi de scoala. Aveam sa ma mut in urmatorii ani iarasi in clase noi. Sa ma simt strain si sa incerc alte si alte sentimente.
Sa ma integrez.
De atunci imi pare rau cand aud de cate un copil ca incepe scoala. Spun mereu: "saracul, a inceput incadrarea"

La moda

La moda, dupa cat aud eu vorbind oamenii, este subiectul unui copil ucis de un caine, degenerat in subiectul eutanasierii rasei canine.
Parerea mea e ca este simplu. Trebuie omorat cainele, cercetati cei responsabili de securitatea copilului (nu am auzit pe nimeni sa se intrebe ce cauta copilul singur intr-o haita de caini au in fata unui caine maidanez, nu stapanesc bine stirea). Poate trasi la raspundere stapanii cainelui sau primaria. Si atat.
 Restul e exagerare.
Daca un om dintr-un sat, de o anumita nationalitate, omoara un copil, trebuie sa eutanasiem toti oamenii din acel sat? Sau oamenii de aceeasi nationalitate? Dar varsta, dar culoarea pielii? Adica rasa?
Un criminal este exponentul rasei? Sau doar un dezaxat?O exceptie?
Sunt comunitati umane in care infractionalitatea este mare din cauza saraciei si a lipsei de educatie. E corect sa punem problema eutanasierii acelor comunitati? Sau sa incercam sa corectam? Si e corect sa decretam ca acela care nu invata sa citeasca in 4 luni va fi executat? Nu stiu!!!!
Nu sunt un iubitor alanimalelor vagaboante, dar mi se pare ca se face gargara aiurea.
Chiar, ce cauta un copil de 4 ani, singur, fata in fata cu un caine ucigas?

.

Cautand adevarul, ne rezumam la ceea ce cunoastem, incercand sa fabricam noul. Din vechi. Obtinem o revopsire cu miros de naftalina , cu izul fricii de a ridica ochii din pamant, de a privi dincolo de saraca noastra mostenire ce ne arunca mai repede in trecut decat sa ne propulseze spre vreun orizont.
Asa ca, punand cap la cap amintiri, spaime, cutume si alte asemenea lor, cautam evolutia intr-o involutie neevidenta noua, dar evidenta universal.
Reluam ancestral aceleasi mituri, le imbracam in bucurie, in tristete, in moarte. Apoi le reinviem. Si iar, si iar. La nesfarsit.
Le gasim legitimitate in aceleasi greseli facute de cei de dinaintea noastra. Si ardem pe rug, la fel, crezand in ele.Sau ucidem. Oameni,ganduri, idei. In numele a ceea ce stim. Ca sta scris. Am citit. E logic.

PERICOL

Nu am mai citit ziarele, nu am mai privit stirile, nu am mai ascultat barfele. In general nu mi-am mai lasat creierul sa fie spalat.
Dar... dar am citit in seara asta. Ceva comparabil cu toate lucrurile ce au fost scrise de cativa ani: "SUA, saracul jandarm, e nevoit sa atace Siria, ucigand civili, bombardand copii, tarandu-si oastea de ucigasi pe care nu ar putea-o repatria, pentru ca unii dau cu arme chimice in populatie. In speta Siria. Ca acu' ceva ani Libia (apropos nu exista nici un raport de confirmare sau infirmare). Sau ca acu' mai multi ani Irak (apropos, exista rapoarte ca aia nu aveau nici basini, d-apoi arme chimice).
Pesemne o sa mai fie condamnat de popor  un dictator. Ca asa merita, scaraba dracului. Ca e rau.
Numai noi suntem buni. Noi, ....... Si atat. Sa condamnam dictatori, popoare, lumi.
Dar daca maine o sa fi un dictator? Daca o sa fi terorist? Daca o sa fi impotriva? Crezi ca o sa-i pese cuiva? Probabil tot atat cat iti pasa tie acum. 1984 placut!!!!!!!

Nihil sine Daniel

Sau preafericitul,cum i se mai zice. Asta ca sa evit inca din titlu blasfemia anatemizanta : " Pastele ma-ti, Daniele".
 Sa ma explic de ce.
 Pentru toti cei ce ma cunosc p ate ca pare ciudat ca ma iau io de niste popi despre care nu-mi pasa, fiind destul de ateu. Dar cei ce ma cunosc un pic mai bine stiu ca sunt ateu pentru ca nu pot sa cred fara sa cercetez. Si d-aia tot citesc. Incepe sa ma pasioneze din ce in ce mai mult istoria, si religia, facand parte din istorie. Si nu numai. Pesemne pentru a intelege mecanismul functionarii omenirii e cel mai bine sa cercetezi mecanismul functionarii religiilor.
 Ma rog, am divagate si eu un pic, stiu ca am fost plictisitor oarecum. Va veti intreba ce treaba are ce am spus pana acum cu mama preafericitului, cu p mic, ca pentru mine nu e cu p mare. Nu are nici o treaba, doar ca e o expresie de blestem romaneasca, care mi se pare ca i se potriveste cel mai bine domnului general, colonel, maior, turnator, sau ce grad o fi avut el prin securitate.
 Uitati de ce:
   Intr-o seara din perioada sarbatorilor bahice si supraculinare de Pasti, apare nenea asta la televizor (poate dupa vreun exces bahic) si incepe sa aibe un exces culinar din cele perverse si scatofile. Cica e recomandat ca toti credinciosii sa foloseasca lumanari ce respecta spiritul ortodox. Hai sictir, preasfintia ta. Lumanari care respecta spirital orthoox oi fi avut mata la pregatire la Baneasa. Io stiu ca de fapt, importanta in toata aceasta poveste este lumina. Lumina din suflet si lumina sfanta pe care fiecare credincios este dator sa o primeasca intr-un fel de hagialac annual si sa o transporte cum poate el, in suflet, in candele, in lampi, in focuri pe dealuri in orice. Sa isi strige credinta si sa il accepte pe Dumnezeu, sa marturiseasca invierea cu bucurie si cu lumina primita.
Lumanari pentru spiritul ortodox sunt niste blasfemii comerciale, menite sa stranga bani pentru monstruozitatile lor de constructii si chiolhanuri. Un fel de locuri in rai, vandute de prelati ai bisericii catolice in trecut. Monstruozitati care au departat si vor departa de oameni aceasta minune  numita crestinism ( asta pentru ca inca ma minunez cum au putut sa moara oameni pentru religie si cum a ajuns sa se ridice in vremuri potrivnice).