Inca o ultima saptamana

Am intrat din nou, pentru a cincea sau a sasea oara in ultima saptamana a sejurului meu sclavagistic pe taramuri abruzzeze. Si pentru a doua oara anul asta. Pentru prima oara am prins o toamna abruzzeza, toamna adriatica, molcoma, cu rodii in copac, cu maslinele capatand culoare din ce in ce mai inchisa in copaci ( pana acum io credeam ca se fac negre dupa ce se culeg, pen'ca se oxideaza). Nu m-am scaldat in Adriatica, desi erau niste valuri uriase, superbe, numai bune de prabusiri extreme.Da' era frig. Da' m-am plimbat pe strada jucand fotbal cu draciile de fructe cazute din copac, strivind in palme masline adunate de pe strada, ca sa vad daca fac ulei, si alte copilarii. Da' nu d-aia am scris p-aici pe unde oricum am scris rar in ultimul timp, ci ca sa spun altceva.
 Sambata, am iesit la plimbarea de weekend, cautand kilometri ce asteptau sa fie batuti cu piciorul, timid, cu o oarecare durere de spate, din cauza saptamanii birocratice anterioare. Si era un soare molcom, cum am mai vazut la noi in septembrie, auriu asa, cu nuante rosiatice, care te mangaie, fara sa-ti dea cu bata in cap, un soare tomnatic de Baragan, strecurat printre copacii ce incepusera sa cheleasca, aruncandu-si frunzele galbene si aramii pe jos. Si vantul,dap, vantul alerga frunzele in susul strazii, dar nu cu o furie turbata, ci molcom, ca la antrenamentul muzelor unei echipe de handbal. Am iubit acea zi. Dar acum am realizat ca nu am iubit ziua de Abruzzo, ci am iubit soarele meu de Baragan tomnatic, si vantul neastamparat ce mana frunzele la joaca, asa cum se juca pe vremuri cu ciulinii. Si, mai presus de conspiratii mondiale, mariri, caderi,iubiri si ura cred caorice pasare tot pe limba ei piere.
Si mi-am adus aminte de ceva scris prin 2008, adus aici cand mi-am deschis blogul : http://dezoxiribonucleic.blogspot.com/2008/10/toamna.html

Ma gandeam

Ma gandeam ca uneori ti-ai vinde sufletul, care poate era sau nu de vanzare, pentru o iubire, crezand ca e iubirea. Si a doua zi, sau peste sute sau mii de zile, privind inapoi stergi lacrima de la ceapa gandurilor. Ganduri carora era sa-ti vinzi sufletul intr-o zi. Si nu diavolului ci unui graunte de nisip.

Vine

Vine timpul cand nu vom mai fi lasati. Si nu o sa mai vrem. Poate doar unii. In rest, deja ne-am raliat. 1984. Film.Maxim 2 ani.

Nimic

Azi se apropia Luna de mine si era nor. Si canta un cantec vechi. Libia era atacata de Illuminati sau ma rog, de cine o ataca. Primavara intarzia . Si mai existau si cuvinte. Printre radiatii. Cuvintele dor. Gandurile poate nu. Pesemne se intampla. Mie imi pasa de mine, tie de tine , lui de el.. Care el? El care exista. Marele EL sau EA. Doar atat. EU, care era superior sau trebuia sa fie a murit. Sau macar a intrat in adormire. Ma rog.  Pesemne tot si orice. Rad amar. Si de ce? Imi bat joc de mine ca exist si de lume ca o las sa existe, Da' asa trebuie, se pare!!!

Gand

 Universul a fost la inceput un graunte de nisip. Care, gasindu-si curajul expansiunii, a explodat intr-un infinit. De neinteles pentru mintea umana. Infinitul. Asa cum de neinteles este infinitul ce se ascunde in firul de praf. Infinitul mic. Care are nevoie doar de cateva conditii sa se transforme intr-un infinit vast.
 Nu firul de praf este nesemnificativ, ci mai mic este cel ce zambeste ironic neintelegand infinitul din grauntele de nisip.

Vis

Intr-o zi m-am intalnit cu un inger. In toata regula. Cu aripi albe si un pic cam copilaros. Si nu mai tin minte tot ce am discutat, da' ceva tot am retinut. Zicea: "Sunteti amuzanti, asa mici, pazindu-va gramada de galbeni si ajutand-o sa creasca. Si cu cat creste mai mult cu atat sunteti mai mici pe langa ea. Ajungeti niste pitici agitandu-va la poalele unui munte care se va prabusi strivindu-va. Sau nu se va prabusi, dar va va obtura vederea. Si ,orbi, nu veti mai vedea adevarata lumina ci doar reflexiile inselatoare ale aurului".
  Sau poate nu era un inger. Si poate ca era intr-o noapte. Nu mai stiu.

Eh

  Lucrurile mici pot deveni lucruri mari. In sensul lucrurilor mari. Un tabiet, simplu tabiet, poate deveni subiect de reverie. Simplu. Sau poate deveni o cruce dusa in spate. Regret sau pacat. Sau regret si pacat.
  Lucrurile mari pot deveni mici.De fapt devin mici. Se estompeaza odata cu timpul. Se topesc sau devin fapt divers. Sau poate teoria conspiratiei, incercand sa redevina lucruri mari.
  De fapt lucrurile devin lucruri sau se topesc in nimic. Atat. Nu exista nemurire, asa cum nu exista nici moarte. Exista o stare de imponderabilitate intr-o fotografie a trecutului.Nimic mai mult.
  Mai departe, hmm, mai departe e nimicul. Care doare. Uneori. Pe mine ma doare. Vreau sa nu fie. Dar e mai departe, mai presus de sfarsit sau de desele inceputuri.Reprezentate de lucruri mici. Care pot deveni lucruri mari.

Haiduc din tara de...

 Ba, nene, toata lumea ii canta pe haiducii astia ca in vreme de restriste se dadeau la stapanire si sinistrele sau mai putin sinistrele sotii. Ca furau de la bogati si dadeau la saraci, adica lor, ca erau saraci.
 Asa ca m-am gandit, vremi de restriste sunt, se pune bir si pe muncit si pe murit, si pe supravietuit. Se pune bir pe soare, la mare, se pune bir pe apa, se pune bir pe privire. Stapanire este, ca altfel cine ar mai incasa birurile. Sotii sunt, unele sinistre.  Da' haiduci nu sunt.
 Pai si daca nu sunt haiduci, hai, nene, la treaba, ca se stie ca daca ai o idee si o pui in practica te imbogatesti, daca dai spaga cui trebuie. Da' ca haiduc de ce sa dai spaga daca esti haiduc?
 Asa ca la treaba. La targ dupa cal.
 Ba, nene, da' scumpi sunt caii astia, ai dreacu' parca ar fi cocosei. Da' lasa ca ne luam second hand, si asa mai slab cu calaritu', fara experienta de cai. La ce bun unu' nou? Ca il mai atingi, ii iei vopseaua, ii busesti vreun ochi, vreo potcoava.  Daca e vechi si gasesti si piese din import Turcia parca nu te doare sufletu'.
  Da' la dinti? Ca doar nu e de dar sa nu-l cauti la dinti. Acu' daca are fo doi ciobiti lasa-l, ca mai mananca si el fan mai inmuiat in apa, modificat genetic sa fie mai moale, deh, cum se gaseste in tot ogoru' acum. Ca o fi mai schiop de un picior, mai lasa, ca si potera, ce cai ar avea ea, parca tot se mai opreste sa se linga pe degete de o miere, deh, ca d-aia a platit sa ajunga in functie si sa aibe cal cu patru picioare, sa si aer conditionat.
 Atat pentru azi. Pobabil va urma intr-o zi. Cu arme, plan de bataie si jefuit postasul.
 

Aaaaa...

 Universul este infinit, necontrolabil, mult prea vast pentru capacitatea noastra de intelegere. Trebuie sa ne restrangem intr-un punct. Asa am fost invatat, asa mi se predica zi de zi.
  Dar dati-mi punctul, punctul solid, si o sa-l rastorn. Universul.