Stii, ne lamentam cum ca exista piedici in calea evolutiei noastre ca oameni, ca animale, ca functionari, ca dumnezeu, dar le leganam pe picioare de mici, le dam sa manance, le trimitem la scoala sa se cultive. Ca sa avem cum ne lamenta ca o baba despre moravurile generatiilor astora noi, care lovesc in noi si nu ne lasa nici o sansa. Alibiul celui ce nu face nimic ne duce in situatia asta. Pana la urma o sa ne omoare, pe noi si pe ele, prabusindu-se in evolutia piedicii, deci in evolutia ei insesi, o prabusire in interior. In interiorul nostru, creatorul problemei ce ne corodeaza, cumulat cu eroziunea exterioara si lipsa de consistenta a sufletului si trairilor interioare.
Si intr-o zi o sa se sfarseasca si poate isi va mai aduce aminte de noi o generatie, poate doua, si dupa aia GAME OVER.
Asa ca de ce sa nu traim neumfland partea materiala ci omorand umflatorii? Ca maine e ziua, poate. Sau poate nu. Dar cine sunt eu ca sa stiu cand?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasa gandul tau aici: