Traiesc in cutia pentru oameni invinsi. Cu aripile frante si pline de voma. Ma tarasc in lumina difuza.
Simt gust de noroi. Departe, departe e amintirea sau visul stralucirii de arhanghel. Trecutul sabiilor inclestate, trecutul psalmilor izbanzii si al invataturilor, trecutul luminii. Acum traiesc in cutia pentru oameni invinsi. Si cred ca departe a fost doar un vis. Traiesc in cutia pentru oameni invinsi. Si aici sunt toate amintirile mele. M-am nascut in cutia cu oameni invinsi. Si nu am visat. Nu stralucesc. Miros a noroi si aveam aripi frante.
nene Manolache, e drept ca a fost un (alt) nene care se intreba daca"sclavul căruia îi place viaţa sa de sclav este cu adevărat sclav?" ...dar, dincolo de faptul ca ne-am nascut destui in cutia pentru oameni invinsi, multi s-au invins singuri. Asa zic ca am vazut cu ochii mei, si nu o data.
RăspundețiȘtergereDe fapt cred ca acolo ajungem, sa ne invingem singuri. Inevitabil. Adica nu est iinvins pana nu te invingi singur.
Ștergere