Cand

Cand transpui sufletul,
in speta, gandurile,
in cuvinte,
le tai aripile
si ele isi pierd din insemnatate.
Pentru ca orice grai, orice cuvant,
a fost inventat pentru a defini nevoia ,
Nevoia de baza.
Prea putine cuvinte vor sa exprime altceva.
Ca "dor". Sau "iubire".
Dar sunt asa sarace
incat par niste obscenitati ale sufletului,
ale gandului, de care nici macar nu se apropie.

Adevar

Nu a existat vreodata
Un om care sa nu aibe dreptate.
Adevarul unora, sau adevarul lui,
Dar pana la urma, dreptate.
Insa au fost mai intotdeauna
Oameni care nu vad.
Nu vad mai departe de dreptatea lor,
Si atunci stapanesc adevarul.
Adevarul strans in lanturi,
Adevarul lui, sau adevarul unora.
Dar nu a existat vreodata
Un om care sa nu aiba dreptate.

Cateodata

Cateodata imi vine sa te-ntreb
Daca la fel o fi si pe lumea ailalta
Dar nici tu, nici eu nu credem
Ca lumea ailalta exista.
Si daca ar exista,
Ar exista fara ca noi sa credem
Nu ii trebuim lumii aleilalte
Cum nici ea nu ne trebuie noua.
Si, totusi, cateodata, imi vine sa te intreb.

Uneori...

Uneori...Nu,mai intotdeauna...Suntem atat de ignoranti, de iubitori de noi, dar doar de noi, incat impartim ani de zile aceeasi incapere cu oameni pe care nici macar nu-i cunoastem. Si dispar, apoi apar intamplator, sporadic, umbre ale unui trecut din care ne aducem aminte doar imaginea noastra. E gresit? Nu stiu, face parte din natura noastra de animal ce umple primele zeci de trepte ale lantului trofic. Totusi, acei oameni au existat. Si noi am existat. Existam. Oare doar in proiectiile noastre?

Prizonier

Victorie dupa victorie. Noi. Eu. Lauri. Ovatii. Inaltarea piedestalului pe care stam singuri. Statui incremenite. Singuri. In multime. Ovatii. Lauri. Da, inca o victorie. Libertate. Noi, eu fac regulile. Reguli. Libertate. Pe piedestal. Deasupra. Privim. Ovatii. Reguli. Libertate. Corectitudine. Reguli. Libertate. Victorie. Eu. Lauri. Sunt doar mai sus. Piedestalul e stramt. Ma strange. Libertate. Eu. Victorie. Inca o victorie. Laurii astia. Libertate pe piedestal. Ovatiile libertatii. Reguli. Eu. Singur. Victorie. Multime departe. Ovatii. Prea departe. Aproape liniste. Victorie. Singur. Libertate. Victorie.

Gând

Am învăţat să ne cautăm drumul privind linia trasată la picioare, mergând spre cine ştie unde cu capul plecat, urmându-ne calea. Cu bucuria patologică a învingătorului, considerând existenţă trecutul  şi oglindă prezentul. Continuam, continuam, asta e calea pe care am urmat-o, o urmam. Calea spre viitor. O linie  la picioare. Asa a fost si asa este si acum. Avem nevoie de alte certitudini?

E inca frig

E inca frig. Da, frig, dar e timpul pentru iezi. Pentru vant cald si miros de iarba. De pamant umed. E inca frig. Inca. Dar e timpul de flori. E timpul de copaci. E timpul. E inca frig.

Da

Mda, cand te simti realizat si in culmea gloriei, uita-te un pic in sufletul tau. Dar adanc. Si ai sa vezi ca esti un ratat. Ti-ai ales drumul si nu mai exista cale de intoarcere fara sa farami ceea ce deja esti, ai, iubesti. Si atunci cand esti mediocru, si atunci cand esti ratat, tot asa este. Sunt mii de variante ce se leaga intr-un graf complicat, nici unul dintre drumuri nefiind cel corect sau bun. La orice intersectie castigi si pierzi. Iremediabil. Deci, are rost sa ne gandim pasii dinainte? Sau sa ne ducem dupa destin, mergand orbeste catre sant, ca poate exista un pod ce ne poate duce in partea cealalta?

Traiesc in cutia pentru oameni invinsi

Traiesc in cutia pentru oameni invinsi. Cu aripile frante si pline de voma. Ma tarasc in lumina difuza.
Simt gust de noroi. Departe, departe e amintirea sau visul stralucirii de arhanghel. Trecutul sabiilor inclestate, trecutul psalmilor izbanzii si al invataturilor, trecutul luminii. Acum traiesc in cutia pentru oameni invinsi. Si cred ca departe a fost doar un vis. Traiesc in cutia pentru oameni invinsi. Si aici sunt toate amintirile mele. M-am nascut in cutia cu oameni invinsi. Si nu am visat. Nu stralucesc. Miros a noroi si aveam aripi frante.