Doliu national?

  E o tragedie. Si moartea unei singure persoane, saraca si uitata de lume este o tragedie. Parca e un scenariu de film horror. Asa e si un accident auto cu victime. Proportia si numarul victimelor, in cazul incendiului din clubul Colectiv sensibilizeaza. Si e normal ca oamenii sa fie alaturi de cei in  suferinta.
  Totusi, consider ca este nevoie sa analizam premisele acestei tragedii. Ghinion? Neglijenta? Nu cred. Ci doar starea lucrurilor din tara asta.
   Buretele ala de antifonare era foarte inflamabil. Si s-a ales aceasta variant fiind mai ieftina. Cate cluburi din Romania sunt in aceeasi situatie? Presupun ca mult peste jumatate. Doar ca evenimentul nu s-a intamplat. Se poate intampla oricand.
  Bine ca nu a fost vreun cutremur. Ca s-ar fi prabusit, pe langa cluburile ce fiinteaza in cladiri subrede, si locuinte subrede, si sosele subrede, si pasaje subrede. Si ghinionul ar fi fost mai mare.
  Poate, in loc sa ne maimutarim de-a doliul national, este nevoie sa incepem sa ne pese. Sa se faca presiuni pentru a se cerceta cum s-au obtinut autorizatii de functionare si constructie pentru localuri expuse incendiului, pentru restaurant ce otravesc oamenii, pentru bocuri ce  sunt pasibile de bulina rosie inca din faza de constructie. Doliul national trece si lumea isi va vedea de viata, dupa care va urma alt ghinion, alt doliu national. Si? Ce am rezolvat?
  Ne incapatanam sa stam cu bratele incrucisate si sa inchidem ochii la perpetuarea acestui cancer care a cuprins Romania. Si sa ne bucuram cand se revopseste, numind totul schimbare. Nu, prieteni, schimbarea e altceva, nu rotatia unor cadre ale diferitor departamente ale aceleiasi organizatii putrede.
  Vine 2016 si iar o sa se aleaga cu autobuzul pentru 3 mici, 2 tuici si o galeata de plastic. Si dezvoltatorii imobiliari, patronii de carciumi prabusibile si toti ceilalti care mai contribuie la marea organizatie nationala or sa ramana acolo. Ei nu ies la suprafata, doar sustin marionetele organizatiei. Oameni fara chipuri care nu deranjeaza pe nimeni. Dar de fapt baza organizatiei.
Cate trebuie sa se intample ca sa ne dorim cu adevarat schimbarea? Sau ne dorim doar doliu national?
In loc de concluzie nu pot decat sa spun ca sunt alaturi cu sufletul de cei in suferinta si sper ca numarul celor trecuti dincolo sa ramana cel de azi. Macar atat.