Cred ca lumea asta e ca un oras cu multe ferestre. Un oras in majoritate vesel, un oras cu luminile aprinse. Un oras cu flori. La ferestre. La fiecare fereastra sunt flori. In ghivece, in jardiniere, in vaze. In diferite forme. De apa, de om, de cupidon, de pisica. Si fiecare avem un ghiveci, o vaza sau o jardiniera. Sau mai multe.
Acum depinde care este ghiveciul nostru, si cand ne va cadea in cap. Pesemne unul o sa cada vreodata, numai ca trebuie sa fim la intalnirea cu el. Si nu sa ne grabim neaparat. Ne asteapta. Mai devreme sau mai tarziu, o muscata ne va aminti ca se pregateste de iarna. Doar trebuie sa fim acolo, la intalnirea cu ea.Si o sa fim, intr-o zi. O zi cu ploaie trista sau zglobie sau dimpotriva, cu soare zambitor.Sau poate o fi vreo petunie. Cine stie. Toti avem ghiveciul nostru care ne asteapta cuminte.
Kalanchoe-a mea se pregateste de iernat sau nu-i mai place de orhidee, in capul cui sa le trantesc ca sa se faca frumoase?
RăspundețiȘtergereEh, io cred ca se fac frumoase doar cand ramane doar sufletul. Or avea si ele trecatorii lor potriviti, care intr-o zi sa vina la intalnire.
RăspundețiȘtergereinteleg, trebuie scoase mai spre marginea pervazului ca sa fie zarite/gasite de trecatorul lor.
RăspundețiȘtergere