Uneori...

Uneori...Nu,mai intotdeauna...Suntem atat de ignoranti, de iubitori de noi, dar doar de noi, incat impartim ani de zile aceeasi incapere cu oameni pe care nici macar nu-i cunoastem. Si dispar, apoi apar intamplator, sporadic, umbre ale unui trecut din care ne aducem aminte doar imaginea noastra. E gresit? Nu stiu, face parte din natura noastra de animal ce umple primele zeci de trepte ale lantului trofic. Totusi, acei oameni au existat. Si noi am existat. Existam. Oare doar in proiectiile noastre?