A venit

A venit. Era inevitabil. Poate trista, uneori mangaietoare. Dar niciodata salbatica. Timpul curge molcom, in inevitabilitatea ireversibilitati sale. Si nu se grabeste. Toamna. Ea a venit. Timp de carciuma cu geamuri mari prin care sa privesti ploaia. Linistita. Niciodata salbetica. In fata vinului tanar, de cele mai multe ori salbatic. Sa privesti ploaia si frunzele cum se matura singure in dansuri molcome, niciodata salbatice. Sa privesti trecatorul trist ce se grabeste in inserare cu gulerul ridicat. Zgribulit. Poate cazut pe ganduri. Trece. Sau timp de carciuma cu acoperis de vita de vie sau fara acoperis unde soarele te mangaie bland, niciodata salbatic. Cu miros de pastrama si de vin proaspat ce adie salbatic din cana de lut. Cu mirosul gutuilor din coltul mesei. Cu alintul cromatic al florilor. Flori de toamna. Colorate cu un cantec de dragoste, molcom, starnind invidia frunzelor ce se imbraca in culorile cantecului orchestrei de fundal. Eh, toamna. Nu se grabeste. Inevitabil de irevesibil curge timpul. Mangaietoare si trista a venit. Era inevitabil.